Biserica Sărindar, o luptă pierdută cu solul Bucureştiului

Povestea Sărindarului începe la 1652, pe vremea lui Matei Basarab

Poate că aţi trecut pe lângă Fântâna Sărindar, din faţa Cercului Militar Naţional şi v-aţi întrebat de unde îi vine numele.

sărindar, sărindare

• 1. în religia creștină (La ortodocși) Rugăciune făcută de preot timp de patruzeci de zile în șir, în timpul liturghiei, pentru diferite dorințe ale credincioșilor, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru pomenirea celor morți.

Ok, dar ce legătură are asta cu Cercul Militar Naţional, un edificiu care a fost clădit din cotizaţiile ofiţerilor din Armata Română înainte de Primul Război Mondial?

Fântâna este denumită în amintirea Bisericii Sărindar, care avea altarul fix pe acel loc.

Cum am ajuns să avem o biserică în zona respectivă, chiar pe Podul Mogoşoaiei?

Pentru asta trebuie să ne întoarcem în timp, pe la 1362. Bucureştiul nu era capitala Ţării Româneşti (care era la Târgovişte), aşa că nici Podul Mogoşoaiei nu era celebru. Probabil că era o uliţă oarecare, în centrul unui târg din partea asta a locului. Vlaicu Vodă face o biserică din lemn pe domeniul boierilor Cocorăşti. Îi zice Biserica Coconilor.

300 de ani mai târziu, biserica este o ruină şi Matei Basarab decide să o dărâme şi să facă o mânăstire acolo. Domnitorul îşi propusese să facă 40 de biserici, iar Sărindarul se pare că ar fi chiar biserica cu numărul 40. De aici şi numele.

Pisania de la intrarea bisericii zicea aşa:

”Făcând Domnia mea 40 de biserici, precum mă făgăduisem lui Dumnezeu, am îndeplinit cu aceasta pre care am zidit-o din temelie în locul unei bisericuţe vechi ce se zicea a Coconilor şi eu am numit-o Serindarul, leat 7160 (1652), lăsând tot hramul Adormirea Maicii Domnului, ca să fie pomenire părinţilor, nouă şi fiilor noştri, amin.”

Desigur, astăzi vorbim mai mult despre “biserică”, dar cam toate bisericile de pe vremea aia aveau şi clădiri anexe, multe dintre ele care înconjurau biserica, cu rol de apărare. Aşa că cele mai multe dintre ele erau, de fapt, mânăstiri.

În mânăstiri locuiau preoţii cu familiile lor şi călugării (acolo unde era cazul), erau adăpostiţi călători (deci avea rol şi de han), erau instruiţi copii (rol de şcoală), erau îngrijiţi bolnavi (rol de spital), dar nu toate mânăstirile erau full service.

Sărindarul a avut rol de ospiciu câţiva ani, pe vremea lui Alexandru Ipsilanti, şi tot aici s-a oficiat prima slujbă în limba română, în 1837. Până atunci slujbele erau ţinute în limba greacă.

Mai era şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, plus că Biserica era una dintre cele mai mari din Bucureşti la vremea respectivă.

Iată cum arăta pe la 1880:

Foto: Fost.ro

În dreapta se observă Grand Hotel du Boulevard, iar în spate probabil că se vede chiar clădirea Universităţii din Bucureşti.

Cam aşa era amplasată biserica, dacă luăm în calcul altarul chiar pe locul fântânii. Desigur, e posibil să nu fie exactă amplasarea fântânii, din poză pare că biserica era aliniată cu clădirea hotelului.

În spatele bisericii a existat ulterior Institutul “Minerva”, care şi-a oferit clădirea Editurii Cartea Românească. Bombardată în 1944, clădirea respectivă a fost demolată şi în locul ei a apărut blocul Romarta.

Revenind la Sărindar, cutremurele puternice din 1893 şi 1894 (au avut loc mai multe cutremure de 6-7 grade în decurs de câteva luni) şubrezesc clădirea, care oricum era construită pe un teren mlăştinos.

Aşa că se ia decizia să fie demolată.

În 1896, înainte de demolare, arăta aşa:

Poate că nu s-ar fi grăbit cu demolarea, dar venea în vizită Împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph I, ca să inaugureze canalul Porţile de Fier. Şi asta era cam cea mai importantă vizită de stat pe care o puteai primi pe vremea aia. Ca şi cum ar veni Preşedintele SUA în zilele noastre.

Carol I voia să îşi consolideze relaţiile cu marele imperiu, mai ales că nu trecuseră nici 20 de ani de la Războiul de Independenţă.

Cum să ajungi pe Calea Victoriei şi să dai de ruina asta? Aşa că au demolat repede biserica şi au improvizat o fântână.

Arăta cam aşa:

Fântâna Sărindar - Alexandru Antoniu

În stânga se vede clădirea Eforiei Spitalelor, care a devenit, mai târziu, Primăria Sectorului 5.

Iată şi un alt unghi, cu Grand Hotel du Boulevard în stânga imaginii.

Cert este că acea construcţie făcută în grabă n-a rezistat. În 1911, când au început lucrările pentru Palatul Cercului Militar, fântâna a fost demolată total şi înlocuită cu cea care există şi azi.

Astăzi, doar curioşii mai află povestea Bisericii Sărindar, dacă au timp să oprească în dreptul plăcuţei comemorative de lângă Fântână.

---

Publicitatea de altădată (IV)

O reclamă pentru doamne, din Gazeta de Transilvania din 1929. La prima vedere ar fi o reclamă pentru ceasuri, dar iată că încă de acum 100 de ani creativitatea “publicitarilor” era la cote înalte.

Creme de Chaque Heure este promovată cu un ceas. De ce să ne chinuim cu cremă de zi şi de noapte când avem una care ajută la frăgezimea feţei?