De ce aveau boierii români magazine cu produse proprii prin București?
Brandurile personale erau foarte puternice încă de acum 125 de ani
Maude Rea Parkinson povesteşte într-un capitol din Douăzeci de ani în România despre comerţul românesc:
(…) în bună măsură, comerţul cu amănuntul este în mâinile evreilor, deşi în ultimii ani s-au deschis pe Calea Victoriei câteva magazine aflate în proprietatea celor din înalta societate. De pildă, magazinul prinţului Ştirbei, cel al prinţului Brâncoveanu şi cel al domnului Brătianu.
Ne putem imagina că aceste magazine ar fi fost găzduite de spaţii comerciale prin zona Lipscani sau alte puncte de de negoţ. Însă fotografiile ne ajută să descoperim mai mult din această poveste.
O altă restaurare superbă de la Fost.ro dezvăluie locul în care era magazinul Principelui Ştirbey: fix în faţa palatului Ştirbey, pe Calea Victoriei.
Dacă e greu să-l reperaţi, Palatul Ştirbey este cel care găzduia Grădina Eden acum câţiva ani. O clădire superbă, care sper să fie restaurată la un moment dat şi să nu se facă un mall în spatele ei, aşa cum se zvonea.
Deci iată că avem atât o relatare memorialistică, dar şi o fotografie care atestă cele spuse de Maude Rea Parkinson.
Aceşti domni au avut ideea bună de a cultiva diverse produse pe moşiile lor, dând de lucru unui număr considerabil de oameni, produse pe care le trimit pe urmă la oraş, spre vânzare. Untul lui Ştirbei este cunoscut drept cel mai bun de pe piaţă. Fructele şi legumele lui conservate sunt excelente, iar vinul este comparabil cu cel provenit de la cele mai bune podgorii. Toate ustensilele necesare pentru dezvoltarea unei afaceri de asemenea amploare, butoaiele şi sticlele pentru vin, borcanele pentru fructe, sunt produse la moşia lui, aşa că le dă de lucru oamenilor în diverse ramuri ale industriei.
Pare curios că singurele magazine româneşti din Bucureşti sunt proprietatea prinţilor, dar aşa este. Este adevărat că aceste personalităţi nu fac decât să-şi împrumute numele afacerii, lăsând-o pe mâna angajaţilor. Poate că aceşti comercianţi aristocraţi dau un exemplu şi, cu timpul, alte pături aflate mai jos în ierarhia socială vor fi tentate să le urmeze modelul şi-şi vor da seama că nu este nimic degradant în a avea un magazin.
Deşi doamna Parkinson e surprinsă de situaţie, cred că e foarte uşor de explicat de ce aveau doar prinţii magazine: pentru că erau printre puţinii care îşi permiteau, aveau şi pământurile, şi oamenii care să le lucreze. Sigur că existau şi medici sau arhitecţi înstăriţi în Bucureştiul anilor 1900, dar puţini aveau moşii atât de mari încât să poată aduce suficiente produse cât să aprovizioneze un magazin propriu.
În plus, vorbim de o supraproducţie de alimente pentru care comercializarea era alegerea logică.
Cross promo
Poate că unii dintre voi ştiu deja despre Maison Créative, spaţiul de evenimente pe care l-am deschis în urmă cu aproape un an pe Strada Suvenir nr. 9 din București (zona Moșilor-Eminescu).
Avem şi un newsletter pe Substack: Maison Créative.
Organizăm și găzduim evenimente de tot felul, de la ateliere de pictură sau de cusut și croșetat până la evenimente corporate, prezentări de produs, workshopuri și întâlniri de business, mici conferințe, expoziții și lansări de carte.
Am început să dezvoltăm și o serie de concepte proprii de eveniment, dintre care două vor avea loc pe 7 și 12 octombrie.


Pe 7 octombrie (într-o zi de marți), de la ora 19:00, am programat Ce ne leagă, un performance de poezie și improvizație sonoră imaginat de actorii Andreea Grămoșteanu și Marin Grigore. Dacă sunteți curioși ce înseamnă asta, avem aici un preview. Biletele sunt 100 de lei, iar numărul de locuri este foarte mic.
Pe 12 octombrie (într-o zi de duminică), între 9:30 și 17:30, am programat Timp pentru tine, un retreat de o zi în care tema principală este legată de Emoții.
Evenimentul include un atelier de dans contemporan cu actrița, dansatoarea și coregrafa Judith State, un atelier de compasiune cu psihologul Alina Uricec și un atelier de pictură cu Antonia Negrău (cea care este și inițiatoarea proiectului).
În plus, după atelierul de dans este programat un brunch, iar participantele vor primi un goodie bag în care este inclus un Mouse Logitech Lyft și un set de produse Rituals Cosmetics. Prețul biletului este de 400 de lei.
Publicitatea de altădată (I)
O rubrică nouă pe care o încep, momentan pornind de la o arhivă a Gazetei de Transilvania. Casa Mureşenilor din Braşov are o arhivă digitalizată a unuia dintre cele mai importante ziare din Transilvania şi am avut ocazia să studiez câteva zeci de numere.
Mai jos avem o reclamă full page la Sistemul Telefonic din Braşov, apărută în numărul 17 din 1935. Este cu adevărat impresionant să vedem o reclamă pe toată pagina, de obicei reclamele ocupau un spaţiu cam cât un buletin, cel mult.
Este una dintre cele mai complexe reclame, cu multe informaţii, cuvinte cheie şi oferta detaliată (425 de lei pe lună pentru un telefon fără cuplaj sau 300 de lei pe lună pentru un post telefonic cu doi abonaţi pe linie).
Abonamentele “business” erau 650 de lei pe lună. Pentru context, o casă ajungea la aproximativ 125.000 de lei (tot dintr-un anunţ publicat), iar o sticlă de lapte era 5 lei.
Deci abonamentul la telefon era destul de scump



