Galeriile Lafayette de Dâmbovița
Micul Paris avea și o ”mică” galerie numai a lui.
Una dintre surprizele recente a fost să descopăr că Micul Paris a avut nu doar un Hotel Louvre, un Moulin Rouge și o mulțime de antreprenori francezi, ci și o galerie comercială de renume.
În 1929, Iancu Șaraga, un tânăr afacerist venit de la Iași, cumpără palatul Socec de la frații Jean și Emil Socec. Cei doi transformaseră librăria fondată de tatăl lor într-un magazin universal, pe care l-au extins și înălțat cu două etaje. Șaraga era principalul lor contracandidat, devenind bogat tot datorită vânzării de carte.
Șaraga, asociat cu Samoil Schwartz, decide că locul avea un potențial uriaș (era pe Calea Victoriei, de ce n-ar fi avut?) așa că ia legătura cu Galeriile Lafayette de la Paris și le propune o asociere.
În scurt timp, noul magazin ajunge să fie cel mai modern spațiu comercial din București, cu o selecție de branduri cunoscute importate direct de la Paris.
Erau anii în care prăvăliile își găseau mușterii de-a lungul Căii Victoriei sau în zona Lipscani, iar pentru o sesiune extinsă de ”shopping” era nevoie să iei la pas tot centrul orașului.
Așa că putem spune că Galeriile Lafayette au fost prima formă de mall bucureștean. Desigur, publicul țintă era alcătuit din oamenii care nu puteau călători frecvent la Paris pentru haine și parfumuri scumpe.
Aici găseai creații de la Chanel (inclusiv parfumul Chanel se găsea în exclusivitate în Lafayette), dar şi producători din alte ţări.
Interesant e că pe de-o parte Galeriile Lafayette erau poziţionate drept magazin de lux, pe de altă parte, în reclamele vremii se vorbea despre preţurile mici “cel mai eftin din toată ţara”.
După al Doilea Război Mondial, a fost “rebranduit” cu numele de magazinul Victoria, aşa cum îl ştim şi azi.
Când am auzit prima dată despre Galeriile Lafayette de București, mă întrebam prin ce clădire dărâmată au avut sediul, nu mi-a trecut prin cap niciodată că locul încă există, ba chiar și-a păstrat o parte din forma inițială.
Interesant mai e și că Galeriile se intindeau pe întreaga stradă, inclusiv în clădirea în care funcționează acum Closer to the Moon/Linea (după cum se vede în imaginea de mai jos).
Asta ar explica și numărul mare de angajați despre care se vorbește: peste 1200 de oameni care vindeau și se ocupau de bunul mers al lucrurilor în clădire.
Documentarea articolului m-a făcut curios și în privința celor 3 subsoluri pe care le-ar avea clădirea și care nu știu dacă mai sunt folosite astăzi.
Sursa foto 1 şi 2.
O recomandare de carte
Fotografiile lui Carol Popp de Szathmari sunt printre cele mai valoroase mărturii vizuale pe care le avem din Bucureștii finalului de secol al XIX-lea.
Editată de ilustratorul Radu Oltean, lucrarea ”Carol Popp de Szathmari - fotograful Bucureștilor” adună panorame, portrete și fotografii care surprind viața de zi cu zi din acea perioadă. Szathmari era pictor, litograf și unul dintre primii fotografi din România, munca sa fiind întinsă pe parcursul a mai bine de 30 de ani.
Cel mai probabil o puteți găsi prin anticariate, eu am prins în urmă cu mulți ani un exemplar, fiind publicată în 2012.
